
E drept că mă simt mai apropiată de parcurile naţionale europene şi nu ce cele exotice şi mai îndepărtate. Sigur că visez şi eu la Marele Canion al Americii sau la un safari în Africa.
Însă pur şi simplu, acum mi se pare prea departe să mă gândesc la ele, căci pot să mă mulţumesc cu alte locuri la fel de frumoase, mai de-acasă, mai de pe bătrânul continent european. Şi deloc în ultimul rând, mai puţin costisitoare...
Aşadar ce mi-a plăcut mie extrem de mult din cele 100 de parcuri naţionale ale lumii, au fost o parte din cele europene. Am adăugat pe wishing list nordul Suediei cu ai lor păstori Saami, nordul Germaniei cu mlaştina Luneberg, peisajul oceanic de la Wadenzee, celebra dună mişcătoare a Franţei Pyla, munţii Cehiei Elbandstein care seamănă muuuult cu alţii chinezi, parcul naţional al Dolomiţilor sau Abruzzo.
M-am bucurat că am văzut tuburile negre de orgă din Marea Britanie. Reacţia mea instinctivă e să spun că tuburile alea aparţin Irlandei, însă n-aş vrea să fac politică.
Am trecut odinioară prin Berchtesgaden, în căutarea cuibului lui Hitler. Se vizitează doar vara, nu şi în miez de decembrie, cum aş fi dorit eu. Singurul lucru pe care îl pot spune e că priveliştea e pur şi simplu splendidă, aşadar de ajungeţi în Bavaria, nu e de ratat.
Pusta Ungariei, atât de aproape şi atât de puţin cunoscută printre noi românii. O idee mai încolo de Debrecen, avem parte de câmpia Ungariei, iar când spun câmpie spune orizont trasat cu rigla! Un loc fain, demn de-un weekend mai lung, în care să vă bucuraţi de linişte.
Lacurile Plitvice sunt de mult pe lista de dorinţe. Însă tot complotează universul împotriva mea :). Nu a venit încă vremea lor, dar va veni, sunt convinsă.
Vă închipuiţi că ne putem mândri cu a noastră deltă a Dunării? Acest univers fascinant se regăseşte în lista celor 100 de parcuri naţionale ale lumii. Sigur, e o selecţie, un top, subiectiv. Eu una mă simt bucuroasă că am regăsit delta aici.
Nu putea lipsi Islanda cu ale ei nebunii, nu-i aşa?
În speranţa că v-am deschis apetitul spre călătorit în parcurile naţionale ale lumii, vă invit să descoperim împreună cele 36 parcuri naţionale ale Norvegiei, cele 37 ale Finlandei, cele 28 ale Suediei şi deloc în ultimul rând cele 12 ale României!
Rodna, Valea Cernei, Retezat, Cheile Nerei, Călimani, Cozia, Piatra Craiului, Munţii Măcinului, Ceahlău, defileul Jiului sunt toate frumuseţi naturale ale noastre.
Articolul de faţă face parte din campania vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial ALL.
11 comments:
Ii dai unui calator infocat furnicaturi si il faci sa vrea sa arunce iar rucsacul in spate si sa se porneasca la drum:)
Mitinita, mă bucur că aşa simţi! Pack and go :)
Tot mai des ma gandesc la Delta, probabil ca o voi revedea, totusi, anul asta :)
Şi tu? :)
Foarte faina campania celor de la All si colectia 100 mereu imi face chef de duca :)
Lumi, şi mie! Deja îmi vine să iau desaga la spinare şi să plec unde-oi vedea cu ochii :).
Vara asta va fi Plitvice, clar, am inclus parcul croat in traseu :)
E foarte misto colectia.
Eu am 100 de minuni ale Italiei..
Am pus deasupra ei un teanc mare si greu de carti sa imi fie mai greu accesibila,:), din acelasi motiv cu dorul de duca..
In afara de Muntii Macinului, am fost prin toate celelalte ale noastre si toate sunt frumoase!
Plitvice,Paklenica,KRKa,Calimani,Ceahlau,Delta Dunarii
Am auzit şi de Krka, e frumos. Unii spun chiar că mai frumos decât Plitvice ...
Post a Comment