Nu mi-e încă clar cum a reuşit acest sport să se infiltreze în minte şi suflet. Cert e că sintagma ski în Austria e des auzită. Ce-are măh Austria? Alpi, domle'. Alpi. Kilometri întregi de zăpadă incredibilă şi-o privelişte de vis. Asta are! Şi nu e deloc puţin.
Mărturisesc că eu sunt din gama celor care pot să se dea pe-o pârtie de pantă rezonabilă cu o viteză decentă, exact atât cât să nu pun viaţa mea sau a altora în pericol. Sunt sigură că e loc şi de mai bine, însă nu-s ski-maniacă. Îs pur şi simplu o amatoare de mişcare în aer liber şi cam atât. Principiul cel sănătos e unul singur: te dai cât te ţine! Nu mai mult ... for your own safety!
Skiul se învaţă treptat şi cu răbdare... În prima zi înveţi să cazi, a doua zi să ai poziţia aplecat corespunzătoare, a treia zi să mergi în V frânat, a patra zi să execuţi una două cristiane şi-apoi cât de repede viteză cât te ţin genunchii. E recomandabil să faci toate astea supravegheat de un instructor, nu de alta, însă salvezi timp (şi mai ales nervi). Ăsta e skiul amatoricesc, de plăcere. Sunt convinsă că pornind de la asta sunt te miri şi câte etape superioare despre care eu n-am nici cea mai mică idee.
Un mic colţ austriac e Arena Platoş, colea lângă Sibiu. În nici o oră eşti deja pe pârtie. Măi, e fain. Adică n-are faimă degeaba. E pârtia îngrijită, bătută, teleskiul e nou, şcoală de ski şi instructori se găsesc, un vin fiert, o cafea sau un sandwich jos la bază. E occidental, e făcută după model austriac, e pur şi simplu excelentă de-o poftă de zăpadă. Mulţi se plâng că n-are pârtia kilometri întregi lungime. Nu, n-are nici măcar un km, o cobori şi într-un minut dacă eşti vitezoman. În timp, vor fi poate câţiva km... ar fi splendid.
Ar fi să mai zic ceva de bine despre locul ăsta. Numai de bine, de fapt!
Autorităţile îşi dau silinţa să cureţe drumul, să pună la dispoziţie un autobuz din centrul Sibiului până la pârtie, să trimită un echipaj de salvare şi de poliţie care să fie omniprezent în caz că se întâmplă ceva. Nu ştiu cine se ocupă şi nici dacă funcţionează la un loc diverse instituţii alte statului, însă ai un sentiment general de siguranţă, care e plăcut. Un mare bravo!
O altă remarcă e că oamenii sunt ok. N-am văzut kamikaze, sunt culeşi rapid de cei care răspund de bunul mers al lucrurilor. N-am văzut îmbulzează la coada de aşteptare, care la drept vorbind nu durează mai mult de cinci minuţele.
Iarnă ca acum n-am prins de mult, asta e clar! A nins ca în poveşti!
Un weekend la ski e purificare completă. Sâmbătă am avut parte de nişte nori pufoşi, gri de 18%, supăraţi şi îmbufnaţi. La o viteză rezonabilă fulgii de nea se topeau pe obraji. N-am avut aparat de fotografiat la mine, aşa că vouă vă rămâne imaginaţia. Incredibilă senzaţie îţi oferă mişcarea în natură, te umple de energie.
Duminică, soare! Nu mi-a venit să cred. Uraaaaaaa şi hai cu săpuniera achiziţionată pentru Brazilia, na că e bună şi în alte cazuri. Să schiezi privind crestele Făgăraşilor e minunat. Nu te poţi desprinde de linia orizontului şi în plus câştigi şi un bronz amuzant pe mutră.
Nu zic nimic de febra musculară care se instalează şi îmi displace, căci mă face să simt rugina adunată pe la încheieturi. Nu zic nimic nici de botezul zăpezii, că oricât de şmecher ai fi, tot trebuie să iei o trântă (ideal în lateral, aşa cum ai învăţat în prima zi de ski). Nu zic nimic nici de clăparii care mi-au lăsat o vânătaie urâţică pe picior. Nu, despre astea nu zic nimic. Sunt inerente.
Drumul înapoi spre casă, cu trupul complet istovit e splendid. Ţi se oferă privirii astfel de dealuri albe şi-o zăpadă strălucind în mii şi mii de diamante. Copaci însinguraţi, în mijlocul a nimic altceva decât multă multă zăpadă. O căsuţă ciobănească ninsă de mult. Crestele Făgăraşilor şi ele pe-acolo, în depărtare.
Un weekend la ski îşi merită toţi banii. E scump, nimeni nu zice că e ieftin. Însă scump din ăla frumos!
0 comments:
Post a Comment