Răşinari-ul lui Cioran

Duminică de februarie. Nu e nici iarnă, nu e nici primăvară. Un soi de vreme ciudată, ca o babă capricioasă.

Răşinari e satul ce se vede, imediat ce părăseşti dumbrava Sibiului. Acest sătuc l-a dat pe Goga şi pe Cioran. Am oprit la punctul de informare turistică, arăta bine privind din drum. E însă pustiu, doar o hartă panou e afişată şi cum satul are un singur drum principal, e cam imposibil să te rătăceşti.



În sfârşit dau de casa lui Cioran. Ştiţi deja că e o casă particulară, nicidecum un muzeu, aşa cum poate v-aţi aştepta? În schimb pe drum găsiţi mereu indicatoare către pensiunea Cioran. Am întrebat prin vecini dacă regăsesc aici un muzeu, o expoziţie sau orice legat de scriitor. Mi se răspunde sec: e coincidenţă de nume! Auzi domle' coincidenţă de nume. Am sunat la poartă însă nu mi-a răspuns nimeni. Am citit că ar păstra totuşi câte ceva cu şi despre Cioran, poate vă convingeţi voi şi mă convingeţi şi pe mine.

Biserica de lângă casa lui Cioran e nouă, e mică. Însă biserica frumoasă e cea din centru. Aici, e slujbă. Intru smerită, se uită tot satul la mine, că e clar că îs picată din lună, în bocanci şi cu capul neacoperit. Ascult câtva timp, mă minunez de pildele amestecate cu ştiinţă şi istorie şi de-o predică despre post, săptămâna brânzii şi alte păcate. Ies totuşi afară, să mai aştept puţin.


Vreau să urc în clopotniţă. Un puşti îmi zice: trebuie să vorbiţi cu doamna cu batic roşu de la lumânări. Zic că aştept să se termine slujba şi-apoi deranjez. Puştiul, şmecher se apropie de mine cu un zâmbet complice. Tanti, ai o ţigară? Zic n-am, nu fumez. Zice pentru o ţigară te-aş fi dus sus! Zic îţi dau cinci lei, mă duci? Daaaaaa! Mă duce, îmi deschide toate geamurile, la final aflu că n-are decât 12 ani şi învaţă la şcoala Goga şi că o ţigară pe zi nu face rău, n-are cum.

Se termină slujba. Aştept să curgă puhoiul şi intru să fac câteva fotografii. Întreb dacă e permis, mi se răspunde că da. Capăt şi masă de prânz, o felie de colac dulce uns cu colivă! Nu râdeţi, eu vorbesc serios. Drept dovadă ...

Sunt şi miruită, îmi pune popa mâna pe cap să mă miluiască şi mă lasă să fotografiez, după ce m-a întrebat de toate: dacă am bărbat, de unde vin, ce lucrez şi dacă-s nemţoaică. Am răspuns cu calm la toate curiozităţile şi-am fotografiat în linişte ce mi-a plăcut.


Interiorul nu mi-a ieşit mai deloc. În măsura în care aveţi mai multe cunoştinţe ca mine în mânuirea unui de-se-le-re, vă rog să îmi spuneţi şi mie cum trebuia să fi abordat această scenă. Surse de lumină aiuristice, venite din ferestre, becuri sub formă de cruciuliţă şi în rest icoane întunecate în beznă. Ce se vede e la ISO maxim ...



Biserica e cică denumită Voroneţul Ardealului şi n-aş zice că n-au dreptate. Aflu că picturile s-au re-descoperit în 1984 şi că roata norocului sau roata vieţii e o pictură unică în ţară. Are hramul în octombrie, de cuvioasa Parachieva. Biserica se află în vechiul centru, loc de judecată de odinioară numit La Scaun.



Întreb de casa lui Goga, ştiu deja că nu se vizitează. Mi se spune: vezi brazii aceia? Acolo e. Însă nu e nimic acolo, e doar o plăcuţă pe care scrie că s-a născut Goga. Mai e o statuie cu el la şcoala care îi poartă numele şi alta la căminul cultural, o clădire impresionantă.

Aţi auzit oare de Ispita Cioran? Spectacolul de teatru ce se vrea o autobiografie a lui Cioran. Scena este chiar tramvaiul care merge din Sibiu către Răşinari. Inedit, nu-i aşa? E de fapt o călătorie prin viaţa lui Cioran, de la naştere şi copilărie până la dragostea septagenară şi angoasa morţii. Spectacolul în sine nu poate fi înghesuit în câteva cuvinte, iar marele Cioran cu atât mai puţin.

Cum arată în rest satul? Contrastant! De-a dreptul contrastant.





Satul acela al lui Cioran e o lume dispărută, nu încape îndoială. Acum găseşti bemveu parcat la troiţă, o cocioabă al cărui lut amestecat cu bălegar se cojeşte de sub var, o super luxoasă vilă cu n-şpe camere, un drum neasfaltat, o casă părăsită lângă una modernă, un copac ce creşte prin zidul de cărămidă, o sticlă de lapte aşezată la poartă, un club, o fântănă nefolosită.


Satul lui Cioran a murit de mult, acum au rămas doar contrastele.


Unde n-am ajuns şi s-ar mai putea merge? La biserica din deal, la muzeul etnografic şi pe coama dealului Costiţă, unde se deschide parorama asupra satului. Data viitoare, probabil, la festivalul brânzei şi a ţuicii!