Prin mlaştină

Am ajuns în Cork spre seară. Suficient de târziu cât să fie bisericile închise şi prea devreme să fie puburile deschise ... Aş fi putut totuşi să-l admir pe îndelete dimineaţa următoare, însă nu ştiu de ce, nu mi-a plăcut prea mult acest Cork. E un oraş industrializat, că-i port şi centrul se face la pas într-o oră.

Numele oraşului înseamnă mlaştină,  în caz că vă întrebaţi ce-i cu titlul acestui articol :). Oraşul a fost contruit pe pământ mlăştinos şi în timp a devenit un port important al Irlandei. Multe din străzile largi ale oraşului sunt de fapt foste canale.



N-am văzut decât în trecere acele must see-uri ale oraşului: fortăraţa Elisabetei, abaţia roşie, catedrala Finnbar's, biserica Shandon. Irlanda e catolică, aşadar să nu vă mire multitudinea de clădiri religioase întânite pe pământ irlandez. La polul opus, restul atracţiilor serioase sunt pub-urile. Pub-ul irlandez e nu doar un brand în sine, ci o mini-comunitate de roşcovani, una sănătoasă. Irlandezii dacă nu-s adunaţi la biserică, atunci îs adunaţi în pub.


Cum fiecare oraş are berea lui, aici e împărăţia lui Beamish. Se găseşte şi pe la noi, prin pub-urile irlandeze. Există şi Beamish roşie, iar eu sincer nu auzisem până atunci de bere roşie.

Un singur minus mi-a rămas. N-am ajuns în Cobh! La drept vorbind Cork şi Cobh sunt unul lângă celalalt. Însă Irlanda e una din puţinele destinaţii în care m-aş întoarce şi-aş face desigur alt circuit ... şi n-aş mai opri în Cork, ci în Cobh.

N-aveam să ştiu că asta urma să fie ultima zi de vacanţă, aşa că m-am bucurat de ea cu naivitatea omului care nu ştie ce-i aduce ziua următoare. Am trecut podul înţelepciunii liniştită şi ingenuă pregătindu-mi gândurile pentru ce avea să fie planul zilei următoare.