Motocel alb-roş

29 gerar e cumva în plus în calendar. Mă încurcă! E venită-aşa de nicăieri, parcă să îmi facă în ciudă că încă-i iarnă urâtă cu viscoală şi zăpadă. Azi e ziua aia când îţi alegi o babă, una din următoarele zile de martie, când vremea e încă rece, dar plăcută. Şi sigur, fără să trişezi, să dai cu zarul sau să verifici prognoza meteo. Aerul de sfârşit de februarie e pur şi simplu perfect, combinaţia ideală de oxigen să-ţi umple plămânii dornici de primăvară. Suficient de îngheţat, îndeajuns de cald cât să trezească toate simţurile adormite peste iarnă.

Să alung iarna, am petrecut dimineaţa pe la piaţa de flori. Am plecat mohorâtă cu mâinile adânc înfipte-n buzunare pe-o vreme morocănoasă şi m-am întors cu un buchet mare de flori zâmbitoare: ghiocei, brânduşe, zambile, narcise, lalele şi frezii. Da, şi Sibiul are aşa ceva! O piaţă de flori. Şi ca să evit aglomeraţia şi îmbulzeala de mărţişor, am mers în alt moment decât în dimineaţa în care florile primăverii se cumpără din obligaţie. Mda, aş fi preferat să plec undeva, într-o pădure, în căutarea adevăraţilor ghiocei, ăia plăpânzi ce miros a pământ şi-s îngheţaţi, abia treziţi la viaţă. Şi încă dorul de ducă e în mine ... suficient de puternic încât să îmi propun o sumedenie de trasee de weekend posibile. E aşa un fel de nevoie organică, imperativă, foamea de călătorie şi setea de stimuli noi.

M-am procopsit şi cu-n motocel alb-roş. Îmi trezeşte nostalgii ... Vremuri trecute, dar atât de prezente în mine. Ce frumoase sunt amintirile când primeam şi dădeam mărţişoare tururor, făceam liste, asociam simbolurile norocului şi eram mereu în dilemă cui dau trifoiul cu patru foi. Anul ăsta se pare că am fost eu norocoasă, am primit un trifoi cu patru foi. Şi nu din ăsta de cumpărat, ci unul adevărat, presat şi uscat. Unul irlandez! Nu ştiu dacă l-am primit cu adevărat, aşa îmi place mie să cred. De fapt, l-am câştigat aseară la pocker. Da, nu glumesc! Chiar aşa s-a întâmplat, am avut culoare de inimi. Şi-am mai primit o căpşunică, un ghiocel şi-un norocel! Singurele mărţişoare autentice rătăcite peste tarabele kitsch.

Am aşezat într-o punguţă numele celor care au participat la concursul Minunile Italiei şi-am extras câştigătorul. De fapt, mama a extras, asta ca să fiu eu împăcată că e un concurs fair şi norocelul merge de partea lui e să fie. E un sentiment plăcut aşa, să oferi ceva ce ţi-a fost oferit la rândul tău, să fii doar un mic intermediar al universului, să simţi cum acesta lucrează prin tine. Să primeşti, să te bucuri un timp şi-apoi să dai mai departe, exact aşa ca-n legea vieţii, urmându-i cursul firesc.

E zi de salar! Măcar atât să fie azi, dacă tot e încă iarnă. Weekendul ăsta a trecut tot aşa, îngheţat. Vreme de băut o ciocolată fierbinte cu rom şi de făcut planuri de călătorit. Şi unde oare să fie? După ce sâmbătă am petrecut-o făcând simulări spre Colmar, brusc m-am răzgândit şi-am zis că anul ăsta vroiam ceva diferit, ceva deosebit! Şi ce să fie oare? Mai aproape şi mai accesibil şi mai diferit? Am pus în balanţă Marocul, sudul Italiei, Colmar şi mica Franţă, tărâmul biblic, Dolomiţii Italiei, Polonia, ţările baltice, Cezareea Capadochiei, Egiptul lui Nefertiti, inexpresivul Cipru, Creta şi insulele greceşti, Malta, Tunisia chiar... Destinaţii diverse ce mi-au împăienjenit mintea înspre bugete, timpi, dorinţă. N-am avut curaj să le amestec şi să aleg la întâmplare.

Ghici cine a câştigat! Dacă tot e zi de salar, atunci Israel să fie! În octombrie, on my own. Am înţeles că se poate şi altfel decât cu celebrele tururi cu caracter religios, destul de răspândite de agenţiile de turism. Abia aştept să descopăr un Israel al meu, un Israel frumos, un Israel despre care mărturisesc că am o sumedenie de preconcepţii, fără un sens anume.

Respectând legenda Dochiei, baba mea e patru martie. Undeva, pe 4 martie, trebuie să fie soare!