Zic irlandezii că dacă doreşti să vezi un castel (şi cum asta pare să fie obligatoriu dacă ai ajuns aici), trebuie să fie Blarney. Umila mea opinie e că un marketing exacerbat a reuşit să facă dintr-un loc banal, una din cele mai mari atracţii ale ţării.
Aţi ghicit, mie nu îmi spune nimic piatra sărutului (poarta sărutului, da!). E o întreagă legendă, care nici autentic nu mai sună. Se spune că vei primi în schimb darul elocvenţei. Nici castelul Blarney nu e ceva extraordinar, e un mănunchi de piatre în formă de castel amenajate turistic.
La polul opus, mi-au plăcut la nebunie grădinile, arboretum! Splendide!
Sunt un număr de chestiuţe împrăştiate prin grădina acestui castel, menite să trezească interesul turiştilor. Un exemplu ar fi piatra vrăjitoarelor, la care se ajunge după ce urci scările dorinţelor.
Citeşti panoul, iei aminte: scările trebuie urcate musai cu spatele, timp în care repeţi dorinţa în gând. Piatra vrăjitoarelor e un fel de altar mistic, pe care laşi un lucruşor al tău drept ofrandă să ţi se îndeplinească dorinţa. Cei mai mulţi lasă un bănuţ, alţii sunt mai inventivi, lasă cartea de vizită, o floare sau chiar o cheie.
Nu ştiu dacă are sau nu vreo legătură cu dorinţa mea de atunci, nici nu mi-o mai amintesc, cert este că seara aceea avea să îmi schimbe viaţa. Or fi conspirat vrăjitoarele?
Încă ceva. Să nu vă gândiţi că sărutatul pietrei e gratis! Nu, deloc. Te întreabă dacă vrei să fi imortalizat într-un astfel de moment intim şi jap niscaiva euroi pentru nimic.
14 comments:
Foarte frumoase imagini!
ce gradini superbe!
Nu-s originala, stiu, dar uau ce gradini!
Ce se intampla cu piatra sarutului se cam intampla si prin Paris cu lacatele alea pe care oamenii le agata de poduri. Nu pricep ideea, acum trei ani nu stia nimeni de asta, si acum au inceput sa apara pana si pe podul Alexandru.
Vulpita, multumesc! Si inca nu stiam sa folosesc aparatul la valoarea lui ...
Ioana, Alina, dap. Si eu tot de gradini m-am indragostit. Plus ca tot turistul mergea doar la castel, nu si prin gradini.
Alina, lacatele alea sunt peste tot. Florenta, Pecs, Paris, Cinque Terre. Se pare ca e nevoie de ele :).
Mie una imi plac la nebunie genul asta de povesti, mai bine zis legende, or este de esenta legendelor sa iti starneasca curiozitatea si sa intretina misterul cu privire la veridicitatea faptelor, care fapte cel mai adesea sunt fantastice mai degraba decat reale :-) Astea sunt ele, legendele...
Cat despre faza cu marketingul, sa fim seriosi, daca o luam asa mai toate deciziile legate de plecarea intr-o calatorie sau alta le luam pe baza unor astfel de strategii, sansa de a vedea locuri "autentice" si a trai experiente "autentice" (ghilimelele tin loc de o anumita rezerva pe care o am, adica autenticitate 100% care sa iti fie accesibila tie ca om... mai rar) este rezervata celor care dorm pe maldare de bani, noi astia mai neinsemnati ne hranim mai mult sau mai putin cu iluzia unor astfel de experiente :-) Mi-ar fi placut sa povestesti legenda, ca sa nu ma lungesc :-P
Ioana, legenda spune pe scurt că dacă vei săruta piatra, vei câştiga darul elocvenţei. Trebuie să stai într-o poziţie cam ciudată ca să ajungi să săruţi piatra aia ... Legătura e cu ceva discuţie politică, aşa că mi s-a părut cu atât mai ne-interesantă legenda conversaţiilor parlamentare.
În ceea ce priveşte marketing-ul unui loc, aici e supra-evaluat. Sunt multe alte locuri splendide şi care nu se află în topul atracţiilor irlandeze, nu beneficiază de atâta expunere.
Irlanda mea a fost formată din steluţele găsite în Lonely Planet, ca fiind atracţiile ţării. Înşiruite ca nişte mărgele. Ştii cum e, omul din greşeli învaţă. Aşa am învăţat şi eu că e mai fain să asculţi localnicii şi nu ghidul cu care ai plecat de acasă în borsetă.
ps. mai şi costă o grămăzenie de euroi ...
O Doamne, ce pozitie ciudata, ca doar nu trebuie sa stai in cap sau sa levitezi? :-)))) Chiar m-ai facut curioasa acuma...
Mda, chestiunile politice ma lasa rece si pe mine, sunt de acord.
Ioana, vezi că e o poză în articol cu o doamnă desenată care vrea să pupe piatra aia. Te ţine cineva de picioare şi tu te apleci într-o gaură să pupi o piatră. (dacă ai înnebunit :D)
Da, tin minte ca prima data am vazut eu la cineva care fusese in Rusia, acum muuuulti ani, si dupa au inceput sa apara peste tot. E ca faza aia cu banii aruncati in fantana. :)
eu nu sunt pasionata de legende (nici de istorie) deci nu le cunosc! In schimb apreciez frumusetea florilor, a naturii ...
In ce luna ati fost?
Alina, de lacate vorbesti?
Alicee, luna mai.
... Si daca te scapa in cap se cheama ca ai avut noroc, nu?! :-D
E un nene acolo, care te tine de picioare :). Nu prea ai unde sa scapi, adica nu cazi pana jos, insa e posibil sa te ranesti, daca nu te tine. Si tb sa iti permita si coloana, sa te indoi.
Post a Comment