Thursday, February 16, 2012

Ettal

O galerie de imagini de la mănăstirea benedictină Ettal.


Mănăstirea Ettal a devenit cunoscută odată cu înfiinţarea RitterAkademie, şcoala de cavaleri. Aşa a început tradiţia educaţională la Ettal, academia având un succes imediat. Acum funcţionează Gymnasium, în acelaşi spirit al RitterAkademie.


Interiorul acestei mănăstiri e auster şi rece. Nu mi-a plăcut şi nici nu m-am simţit confortabil, însă admit că poate am fost inconştient influenţată de abuzurile ce-au avut loc în sânul colegiului şi care au fost intens mediatizate ca o ruşine ce planează asupra bisericii catolice a ultimilor ani. Aerul în sine e sever. Sentimentul e că orice greşeală e aici taxată. Nu-mi pot imagina cum sună vreo confesiune aici. Ecoul e atât de purtenic de te auzi nu doar o dată şi de câteva ori, până se stinge sunetul. Judecată pare să fie cuvântul de ordine.

Aici, pe-o colină din asta se vinde brânză de Ettal, super super bună, fie că-i cu verdeaţă, fie că-i maturată, fie că-i feuerkase. La polul opus, nu aruncaţi banii pe licoarea de ierburi cu care se laudă ei! E un bitter şi atât, nu cred să aibă vreo proprietate deosebită, la ce gust rău are. Totuşi, dacă vă mănâncă curiozitatea, luaţi o sticluţă mică, de 5ml, eu garantez că nu o beţi :d.

Cum am ieşit afară, s-a schimbat total perspectiva sumbră. Mi-am umplut plămânii de aer proaspăt, am avut bafta unui cer preponderent albastru. Un albastru intens, de noiembrie. Ireal de frumoasă vremea pentru luna asta răpciugoasă. Odată-n plus mi-am amintit că în viaţă n-are rost să formulezi expectanţe. Mi-am imaginat mereu că voi ajunge aici şi va fi totul alb şi nins, vor fi troiene. Aşa credeam eu că va fi şi va fi splendid. N-a fost să fie aşa, însă a fost incredibil de frumos altfel.


Enjoy it! De sunteţi în zonă... Se poate ajunge uşor într-o excursie de-o zi din Munchen.

7 comments:

Anca said...

Si unde anume este Ettal?

Liliana said...

Ah, am uitat să spun. Bavaria, se poate ajunge într-un day trip din Munchen.

Vulpita said...

Ce frumoasa e si in ce decor minunat e construita !
Se pare ca in Bavaria nu e ceva neobisnuit sa fie vremae buna in noiembrie. Noi am prins cateva zile minunate in noiembrie 2009 in Bavaria de Romantic Road, nu ne venea sa credem!
Sau si tu ai fost in acelasi noiembrie?! :-)

Micky said...

frumoase poze...

Liliana said...

Vulpita, asa zici tu? Noi am fost 2 ani la rand in aceeasi saptamana cu 1 decembrie si vremea a fost total diferita. Acum doi ani am prins zapadaaaaaaaaa si acum aproape deloc.

Micky, multumesc!

Traveling Hawk said...

Judecand dupa ultimele poze, peisajul e frumos In ceea c epriveste biserica, interior rococo, superincarcat, cum exista, la unele, si in Austria.

Desi este una dintre cele mai accesibile tari pentru noi, n-am simtit inca chemarea ei...Cu cativa zeci de ani in urma am vizitat insa locuri din zona de est:Dresda, Leipzig, Erfurt.

Liliana said...

Dresda - da, e superba! Erfurt si Lepzig n-am ajuns. Next time!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...