Călătorie imaginară în China

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când păşesc într-o casă nouă, primul lucru care îmi sare în ochi e biblioteca şi cărţile ce o formează. Unii observă rapid praful ce se aşterne, alţii ceaşca de cafea uitată pe masă în bucătărie, alţii papucii nealiniaţi de la uşă ... eu însă ignor toate astea. Eu remarc mereu cartea uitată pe noptieră. S-a întâmplat ca aşa să fac eu cunoştinţă cu cele 100 de minuni ale Chinei, am zărit-o în biblioteca cuiva.

Timpul a trecut de-atunci, s-au aşternut zile şi nopţi la rând, însă nu mi-a ieşit deloc din minte. Aş fi putut să mi-o cumpăr, însă probabil mi s-a părut visul unui drum spre China imposibil de realizat. Acum, pentru o fracţiune de secundă mă aflu iar în acea sufragerie, îmbrăcată într-o rochie albă cu buline roşii, în faţa aceleiaşi cărţi despre China. Timpul şi uitarea nu ating decât suprafaţa conştiintei noastre. Memoria noastră afectivă este absolută. O privesc îndelung, o ating cu sfială, o miros, o pipăi intens. Se pare că zilele astea mă tot bântuie China sub o formă sau alta. E dureros să citeşti o carte atât de frumoasă despre nişte locuri în care ţi-ai dori să fii şi să respiri.

Nu vă aşteptaţi să vă povestesc despre China ultra-cunoscută şi comercială. China n-ar fi nimic fără soldaţii de teracotă, fără oraşul interzis, fără grotele budiste, fără Marele Zid, fără palatul Potala al Tibetului. Sunt însă sigură că toate acestea sunt cunoscute şi familiare. Sunt de acord, China este un gigant, greu de cuprins în cuvinte. Vă povestesc aici despre China mea, descoperită încet şi pe îndelete, o chină formată din frânturi şi sincope, din lucruri mărunte, din rute scenice. China nu se poate împărţi în firmituri de câte o sută, oricât ai vrea. Îmi place în mod deosebit China naturală, lăsată de însuşi Buddha pe pământ.

Prima pagină e dedicată Muntelui Huangshan. Muntele ăsta, zis şi galben, e unul din cei mai frumoşi munţi ai Chinei. Renumit e piscul său, Floare de Lotus. Marea de nori, peste care apune sau răsare soarele, naşte un fenomen optic interesant, numit lumina lui Budha. Muntele nu e galben, doar îi zice aşa. A preluat numele ăsta solar de la împăratul galben al Chinei, un personaj devenit legendă.

Aici nu există nici durere, nici necazuri. Aici există doar cântecul păsărelelor. Aici trăiesc oamenii care cunosc nemurirea. Ăăăă? Unde? În Shangri-La, în Daocheng. Aici se regăseşte faimosul peisaj al mării de iarbă roşie. Se spune că o mie de turişti care se întorc din Daocheng împărtăşesc o mie de sentimente diferite.

În jurul lacului Luguhu trăieşte o comunitate matriarhală. O ceeeee? Da! Probabil ultima comunitate matriarhală din lume. Localnicii păstrează încă riturile ancestrale de căsătorie numite zouhun (căsătoria umblătoare). Regiunea a fost mult timp denumită Împărăţia Femeilor, căci aici domnesc blândeţea şi dragostea. În viaţa de zi cu zi, atât femeile cât şi bărbaţii pun mare preţ pe iubire. Sună frumos, însă oare cum e în realitate?

Râul Lijiang, apă a pasiunii ş a visării. Este lumea lotuşilor verzi şi a bambusului de jad. De pe vârful lotusului verde sau luând vechiul feribot de la umbra smochinului ajungi către o imagine panoramică splendidă. Recunoscându-i frumuseţea, râul Li se află acum pe bancnota de 20 yuan. Li sună atât de cristalin, atât de clar, atât de limpede. Li!

În speranţa că v-am trezit interesul, vă las să descoperiţi singuri, câte alte minuni adăposteşte China. Totul este la superlativ şi nimic nu pare să fie ne-la-locul-lui în acest rai numit China. Vă invit să o descoperiţi şi voi, e un tărâm fascinant şi complet. Începeţi cu raiul de pe pământ, continuaţi cu minunile naturii, mergând apoi spre istorie, spre vestigiile imperiale, spre vechile oraşe, spre moştenirea culturală şi deloc în ultimul rând la satul chinezesc. E posibil ca acesta din urmă să poarte cele mai adânci mistere şi frumuseţi.

Articolul de faţă face parte din campania vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial ALL.