Timpul a trecut de-atunci, s-au aşternut zile şi nopţi la rând, însă nu mi-a ieşit deloc din minte. Aş fi putut să mi-o cumpăr, însă probabil mi s-a părut visul unui drum spre China imposibil de realizat. Acum, pentru o fracţiune de secundă mă aflu iar în acea sufragerie, îmbrăcată într-o rochie albă cu buline roşii, în faţa aceleiaşi cărţi despre China. Timpul şi uitarea nu ating decât suprafaţa conştiintei noastre. Memoria noastră afectivă este absolută. O privesc îndelung, o ating cu sfială, o miros, o pipăi intens. Se pare că zilele astea mă tot bântuie China sub o formă sau alta. E dureros să citeşti o carte atât de frumoasă despre nişte locuri în care ţi-ai dori să fii şi să respiri.
Nu vă aşteptaţi să vă povestesc despre China ultra-cunoscută şi comercială. China n-ar fi nimic fără soldaţii de teracotă, fără oraşul interzis, fără grotele budiste, fără Marele Zid, fără palatul Potala al Tibetului. Sunt însă sigură că toate acestea sunt cunoscute şi familiare. Sunt de acord, China este un gigant, greu de cuprins în cuvinte. Vă povestesc aici despre China mea, descoperită încet şi pe îndelete, o chină formată din frânturi şi sincope, din lucruri mărunte, din rute scenice. China nu se poate împărţi în firmituri de câte o sută, oricât ai vrea. Îmi place în mod deosebit China naturală, lăsată de însuşi Buddha pe pământ.
Prima pagină e dedicată Muntelui Huangshan. Muntele ăsta, zis şi galben, e unul din cei mai frumoşi munţi ai Chinei. Renumit e piscul său, Floare de Lotus. Marea de nori, peste care apune sau răsare soarele, naşte un fenomen optic interesant, numit lumina lui Budha. Muntele nu e galben, doar îi zice aşa. A preluat numele ăsta solar de la împăratul galben al Chinei, un personaj devenit legendă.
Aici nu există nici durere, nici necazuri. Aici există doar cântecul păsărelelor. Aici trăiesc oamenii care cunosc nemurirea. Ăăăă? Unde? În Shangri-La, în Daocheng. Aici se regăseşte faimosul peisaj al mării de iarbă roşie. Se spune că o mie de turişti care se întorc din Daocheng împărtăşesc o mie de sentimente diferite.
În jurul lacului Luguhu trăieşte o comunitate matriarhală. O ceeeee? Da! Probabil ultima comunitate matriarhală din lume. Localnicii păstrează încă riturile ancestrale de căsătorie numite zouhun (căsătoria umblătoare). Regiunea a fost mult timp denumită Împărăţia Femeilor, căci aici domnesc blândeţea şi dragostea. În viaţa de zi cu zi, atât femeile cât şi bărbaţii pun mare preţ pe iubire. Sună frumos, însă oare cum e în realitate?
Râul Lijiang, apă a pasiunii ş a visării. Este lumea lotuşilor verzi şi a bambusului de jad. De pe vârful lotusului verde sau luând vechiul feribot de la umbra smochinului ajungi către o imagine panoramică splendidă. Recunoscându-i frumuseţea, râul Li se află acum pe bancnota de 20 yuan. Li sună atât de cristalin, atât de clar, atât de limpede. Li!
În speranţa că v-am trezit interesul, vă las să descoperiţi singuri, câte alte minuni adăposteşte China. Totul este la superlativ şi nimic nu pare să fie ne-la-locul-lui în acest rai numit China. Vă invit să o descoperiţi şi voi, e un tărâm fascinant şi complet. Începeţi cu raiul de pe pământ, continuaţi cu minunile naturii, mergând apoi spre istorie, spre vestigiile imperiale, spre vechile oraşe, spre moştenirea culturală şi deloc în ultimul rând la satul chinezesc. E posibil ca acesta din urmă să poarte cele mai adânci mistere şi frumuseţi.
Articolul de faţă face parte din campania vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial ALL.
40 comments:
O călătorie în China ar fi un vis pentru mine :)
Oana, şi pentru mine e un vis azi. Mâine poate va fi realitate, dacă îmi mişc resursele interioare în direcţia aceea :).
dupa un curs despre China la facultate in care am intors pe toate partile politica si societatea chineza..,cred ca mi-ar placea sa ma bucur de aceste minuni si peisaje din carte. frumoasa recenzia si pozele:)
Sim, mulţumesc! Realitatea e că virgulă cărţulia e scrisă de chinezi într-un spirit comunist. Trezeşte zâmbete, e o exprimare ca de pe vremea lui Ceaşcă :).
Mi-a placut foarte mult cum ai descris cartea, dar mai ales cum ai descris China. Daca inainte vroiam sa o vad, acum imi doresc lucrul acesta si mai mult!!!
Pozele sunt superbe... si banuiesc ca sunt doar cateva...
ps. si mie imi place cand vine cineva pe la mine, ramane cu ochii in carti, si nu mai vede debandada de jucarii de prin casa...
Andra, mulţumesc! Am descris China aşa cum am simţit-o eu ... am selectat din carte ce mi-a plăcut, ce mi s-a potrivit.
Cris, fotografiile sunt din carte. Ar fi fost păcat să nu ofer un mic preview, nu?
Ce fumos ai descris :)
Sandy, mulţumesc!
Si eu am vrut sa imi aleg cartea asta dar am zis ca o las pe mai incolo, mi-am ales alta. :))
Dar dupa cum ai descris-o mai ca imi pare rau!
Alicee, mai e timp! Go for it. Care e următoarea?
Aha! Mi-a șoptit mie o păsărică (de fapt un Șoim în toată regula) cum că participi la campanie :) Se pare că ai găsit o carte pe potrivă. Și da, mă bucur că mai sunt oameni care se uită la cărți înainte de pantofi :))
Arashi, oare ce Hawk ti-a soptit tie? Cunosc si eu unul ... calator. Multumesc de aprecieri!
pana acum nu m-am gandt la china ca o posibila destinatie, e atat de departe! dar datorita cartii prezentate de tine pot afla o multime de lucruri cu adevarat deosebite, sa aduc china mai aproape ;)
China este facuta din tot ce ai zis dar mai este facuta si din filosofie si tehnica, caci daca stai si te gandesti bine, aproape tot ce cunoastem si folosim azi isi are originea in China! N-as risca sa spun vreodata "China n-ar fi nimic fara..." fiindca nu e "fara", le are pe toate acestea si inca multe altele. E ca un fel de stra-stra...stra-bunica ancestrala a lumii. Am vazut o parte infima - cate ceva din Beijing - dar as putea petrece ani intregi acolo si nu as epuiza ce este de vazut.
Felicitari pentru recenzie si pentru spijinirea campaniei!
aA, să știi că începe să fie accesibilă. Sunt bilete de avion spre China cu un pic peste 500 de iepuri. Evident, vânate din timp. Începe China să urce în topul meu datorită acestor oferte atrăgătoare.
Traveling Hawk, sigur, nu-l uităm pe Confucius! Din păcate da, cam totul se fabrică prin China, nu de puține ori la o calitate îndoielnică. Marile fake-uri vin și ele tot de acolo...
Cartea e frumoasa. Poti ajunge in China cu 500 de euro prin KLM (Bucuresti-Amsterdam-Hangzhou).
Viza e 80euro+taxa de urgenta (daca vrei in aceiasi zi)
Merita calatoria, iti dai seama ca avem o imagine deformata despre China.China e prea mare si complexa pentru a fi descrisa in cuvinte.
Trebuie sa fii atenta unde te cazezi, ratingul hotelurilor nu e cel real. Pot fi hoteluri foarte ieftine dar in care este mizerie.
Artizanatul lor merita toti banii.
Partea proasta cu locurile turistice este ca sunt invadate de turisti chinezi mai ales in week-enduri, asa ca cel mai bine viziteaza-le in timpul saptamanii.
La tren trebuie sa-ti iei cu cel putin 24h inainte bilet ca sa gasesti loc.
Asteaptate la poluare si aglomeratie in orase,dar si la bogatii culturale si locuri frumoase.
Trebuie sa stii un dram de chineza sa te descurci. Te poti descurca cu urmatoarele cuvinte:
cat? numerele de la 1 la 10, unde e? vreau sa merg la toaleta, vreau sa mananc.
Si sa ai o harta numele locurilor in caractere chinezesti.
Invata caracterele destinatiilor, iti va fi usor sa te urci in autobuzul care trebuie.
Sau te duci printr-o agentie de turism, e si mai ieftin.
Daca vrei sa te duci in China, da-mi un semn, vreau sa mai merg odata acolo.
La fel ca Japonia, China este o țară a contrastelor. Știu cartea dinainte de a ajunge acolo, am din aceeași serie Top 100 orașe. E o serie remarcabilă.
Iar China este o experiență de neuitat. Merită cei 500 de iepuri.
X-men, multumesc de recomandari. Voi tine cont, cand va fi sa fie si China. Anul acesta nu o vad inca, insa nu se stie niciodata... Anul asta e oarecum booked, pentru concediul cel mai mare. Nu mai ramane timp si de China.
Badge, si eu am aia cu 100 de orase, am zis ca ii scriu o recenzie si ei. Pesonal, mi-au placut mult minunile Italiei si Chinei, daca ar fi cate una pentru fiecare destinatie care imi place, ar fi super!
Orice calatorie adevarata incepe in imaginatie. Imi place ca esti indrayneata :)
Ioana, ai dreptate :). Nu m-am gândit la asta ...
Anul trecut aveam o fixatie cu China (stii tu, "fascinanta China"). Anul asta am facut o pasiune pentru alta tara tot din zona aia - e clar, trebuie sa-mi misc picioarele in directia est :)
Anca, mda, ştiu. Eu oscilez constant şi periodic între China, Japonia, Thailanda. Recunosc însă că în China se ajunge cel mai ieftin, Japonia e încă cam scumpişoară pentru buzunarul meu, Thailanda e un vis de-o lună întreagă, nu de jumătăţi de măsură. Thailanda am visat-o când nu era atât de cunoscută, acum pare un clişeu, un moft şi eu mă îndepărtez încet de ea.
Nu e din sectorul turistic :))Am vrut locuri din Europa dar nu aveau asa ca m-am bagat pe bucatareala :)
Alicee, am înţeles. Bucătăreală nu sună rău ... e tot o formă de călătorie!
Liliana, nu ma refeream deloc la ce se fabrica azi in China si nici la fake-uri (n-am fost in China in nici o piata sau magazin, cum fac mai toti turistii atrasi de preturile ieftine!), ci la chestii precum portelanul, matasea, busola, planorul, seismograful, praful de pusca, taiteii sau hartia, care de acolo ne vin, si apoi tot ce a urmat legat de acestea. Si in afara de Confucius sa nu-l uitam nici pe Lao Tzi, fondatorul taoismului sau pe Sun Tzu, cu a sa Arta a razboiului atat de utilizata azi in...marketing!
Mulţumesc de completări, sunt binevenite. E adevărat ce spui tu, doar că toate aceste lucruri minunate sunt azi acoperite de tot ce China imită şi produce la sub-preţ şi sub-calitate. E părerea mea...
Arta războiului n-am uitat-o nici o clipă. E prea prezentă :).
Nu întotdeauna la sub-calitate, atenţie!
Badge, posibil să ai dreptate, nu neg. Calitatea necesită însă întotdeauna ceva mai mult :).
Vaaiii....superb...
Intreaga Asie e de vis...
Foarte frumoasa recenzia ta !
Hellen, mulţumesc! A fost cartea pe măsură ...
Eu am fost in China.e cu adevarat o tara uimitoare. De la saracia vanzatorilor de cartofi dulci copti, la aromele sofisticate din restaurante de lux, la obrajii rosii si calzi ca niste painisoare a copiilor mici, ce nu poarta pampers, ci au o crapatura in pantalon si fac caca si pipi pe strada, unde le vine (in zonele mai putin occidentalizate), la pietele absolut superbe in detalii, ierburi noi,magazine in care te targuiesti, si locuri ideale de facut fotografii...Have fun, daca ajungi acolo!
Raluca, te invidiez, aşa puţin ;). Glumesc!
Ma fascineaza cultura orientala, obiceiurile lor.
Si pana acum abia asteptam, dar acum mor de nerabdare sa primesc cartea cu Italia :) Si daca pot, o cer si pe asta cu China, in caz ca o mai au :)
Să ştii că merită!
Ce chestie! Pe raftul meu poposeste de mult timp cartea: Miturile Chinei antice, dar de abia acum mi s-a aprins apetitul de a descifra. :)
Anonimule, te aştept să împarţi cu noi ce ţi-a plăcut din China antică ...
Post a Comment